Samsung își extinde gama de soluții SDN

Cele mai recente soluții de rețea definită prin software (SDN) ale Samsung concepute pentru susținerea rețelelor private 5G aduc acum o flexibilitate mai mare prin gestionarea centralizată și automatizarea end-to-end

 

București, România – 26 iulie 2021 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat că își extinde portofoliul de soluții de rețea definită prin software (SDN) cu noi capabilități concepute pentru a ajuta operatorii de telefonie mobilă și diverse întreprinderi private să-și gestioneze mai ușor rețelele. Portofoliul SDN al Samsung suportă deja operațiunile centrelor de date. Cu capacități extinse, noile soluții SDN ale Samsung vor susține întreprinderile din diverse sectoare, precum cel din educație, retail și energie. Această gamă completă de SDN va permite, de asemenea, accesul mobil (xHaul), care se referă la rețelele de transport fronthaul, midhaul și backhaul.

 

SDN este o abordare nouă a arhitecturii de rețea care îi permite rețelei să fie controlată central și inteligent, folosind soluții software. Această abordare centralizată va oferi o mai mare automatizare și programabilitate în întreaga rețea, de la partea de Acces până la Nucleu, sporind eficiența operațională. Odată cu trecerea arhitecturală de la o implementare bazată pe hardware la o proiectare a rețelei centrată pe software, SDN este extrem de sigur, scalabil și adaptabil, util, în special, pentru îmbunătățirea rețelelor private.

Portofoliul Samsung SDN acoperă toate straturile arhitecturii SDN, precum controlere, orchestratoare, switch-uri și routere. Principalele avantaje ale SDN Samsung includ:

  • „SDN In-a-Box”: soluția Samsung SDN poate servi pentru mai multe întrebuințări într-o singură cutie, precum SDN pentru centru de date, SDN pentru întreprindere și SDN pentru acces mobil (xHaul).

 

  • User-Friendly:acest SDN dispune de un design UX ușor de utilizat, premiat, pe bază de 3D. Cu o accesibilitate și o utilizare ușoară, această soluție oferă o interfață simplificată a unei rețele end-to-end, permițând o gestionare mai unitară și mai consistentă.
  • Deschidere:soluțiile SDN bazate pe cloud-native și sursa deschisă ale companiei se pot integra perfect cu switch-uri și routere terțe. SDN-ul Samsung se bazează pe Sistemul de Operare Open Network (ONOS), care acceptă diferite tipuri de interfețe deschise pentru a permite interoperabilitatea mai multor furnizori.

 

  • Slicing de rețea end-to-end:tehnologia SDN poate automatiza tranșarea rețelei end-to-end, ceea ce va ajuta la îndeplinirea cerințelor la nivel de serviciu (SLA), chiar și la nivel de transport. Îmbinată cu RAN și Core, soluția Samsung SDN le va permite operatorilor de telefonie mobilă să ofere rețele optime pentru diferite modele de afaceri prin capacitatea de tranșare a rețelei end-to-end a companiei.

„Rețelele devin mai agile cu tehnologia SDN în era 5G. Samsung este mândru că participă la această evoluție a rețelei, oferind o gamă completă de soluții SDN, precum și mai multă flexibilitate operațională necesară gestionării rețelei 5G. SDN-ul Samsung va ajuta operatorii și întreprinderile să introducă rapid noi aplicații, servicii și infrastructuri 5G”, a declarat Sohyong Chong, Senior Vice President and Head of Software R&D, Networks Business de la Samsung Electronics.

Samsung a fost pionierul livrării cu succes a soluțiilor end-to-end 5G, precum chipset-uri, radiouri și nucleu. Prin cercetarea și dezvoltarea în curs, Samsung încurajează industria să promoveze rețelele 5G cu portofoliul său de produse de top în piață de la RAN și Core complet virtualizate la soluții de rețea privată și instrumente de automatizare bazate pe AI. Compania le oferă în prezent soluții de rețea operatorilor de telefonie mobilă care facilitează procesul de conectivitate a sutelor de milioane de utilizatori din întreaga lume.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *