Grupul Lenovo anunță rezultatele financiare în T2 2023/24

Lenovo vede semne de redresare la nivelul întregului sector de tehnologie, obține rezultate îmbunătățite de la trimestru la trimestru și accelerează procesul de valorificare a beneficiilor AI

16 noiembrie 2023 – Lenovo Group Limited (HKSE: 992) (ADR: LNVGY), împreună cu filialele sale (“Grupul”), anunță astăzi rezultatele obținute în cel de-al doilea trimestru, raportând venituri la nivel de Grup de 14,4 miliarde de dolari și un venit net de 273 de milioane de dolari SUA pe o bază non-Hong Kong Financial Reporting Standards (HKFRS)[1]. Marja de profit brut s-a îmbunătățit de la an la an, ajungând la 17,5%, un nivel record pentru al doilea trimestru. Motoarele de creștere diversificate ale Grupului au continuat să genereze performanțe solide, veniturile din segmentul non-PC reprezentând 40% din veniturile Grupului, în creștere cu trei puncte de la an la an.

Grupul observă semne clare de redresare la nivelul întregului sector de tehnologie, remarcând execuția puternică a strategiei sale, excelența operațională și investițiile continue în inovație drept contribuții cheie la îmbunătățirea performanțelor de la un trimestru la altul. Privind în perspectivă, Lenovo va continua să valorifice oportunitățile create de inteligența artificială, o arie în care se află într-o poziție unică pentru a reuși, datorită modelului hibrid AI, portofoliului pocket-to-cloud, ecosistemului puternic și parteneriatelor încheiate, precum și portofoliului în creștere de tehnologii și capacități AI. Investițiile continue în inovație și, în special, în AI, vor consolida și mai mult capacitatea Lenovo de a valorifica creșterea exponențială din AI și de a genera o creștere sustenabilă și profitabilă pentru afacere. Grupul este încrezător în capacitatea sa de a relua foarte curând creșterea de la an la an.

Principalele rezultate:

Q2 FY 23/24

milioane USD

Q2 FY 22/23

milioane USD

Variație
Venituri grup 14,410 17,090 (16%)
Venituri înainte de impozitare 358 710 (50%)
Venit net (profitul atribuibil acționarilor) 249 541 (54%)
Venitul net (profitul atribuibil acționarilor – non-HKFRS) [1] 273 591 (54%)
Câștigul de bază pe acțiune (cenți SUA) 2.09 4.54 (2.45)

 

Consiliul de administrație al Lenovo a declarat un dividend intermediar de 8,0 cenți HK pe acțiune.

Yuanqing Yang, președinte și CEO: „În ultimul trimestru, în ciuda provocărilor macro, am văzut semne clare de redresare la nivelul sectorului de tehnologie. Datorită puternicei noastre execuții, excelenței operaționale și investițiilor continue în inovație, am înregistrat performanțe îmbunătățite de la trimestru la trimestru, ceea ce indică o traiectorie încurajatoare de redresare. Datorită execuției continue a strategiei noastre de transformare inteligentă și consolidării ecosistemului și parteneriatelor în domeniul IA, vom valorifica capacitățile noastre AI pocket-to-cloud, pentru a permite aplicații hibride AI pentru fiecare companie și persoană, ceea ce va genera, în cele din urmă, o creștere sustenabilă pentru afacerea noastră.”

Accelerarea procesului de valorificare a beneficiilor AI

Inteligența artificială nu este un domeniu nou pentru Lenovo și s-a aflat de mult timp pe agenda strategiei sale de transformare digitală inteligentă. Compania și-a prezentat viziunea „AI pentru toți” în cadrul evenimentului său anual de inovare Tech World din luna octombrie, axându-se în special pe modelul său de AI hibrid în care modelele de bază publice, private și personale coexistă pentru a permite AI pentru toți, cu accent pe securitate și confidențialitate. Viziunea Lenovo include un portofoliu variat de dispozitive inteligente, inclusiv PC-uri, smartphone-uri și tablete compatibile cu AI, precum și infrastructuri, soluții și servicii pregătite și optimizate pentru AI. Lenovo deține o poziție unică pentru a valorifica creșterea exponențială a AI, datorită portofoliul pocket-to-cloud, ecosistemului puternic și parteneriatelor încheiate (inclusiv o extindere a parteneriatului cu NVIDIA), dar și portofoliului în creștere de tehnologii și capacități AI.

Alături de Yuanqing Yang, președinte și CEO Lenovo, pe scena de la Tech World  au urcat reprezentanți ai partenerilor globali Lenovo: Jensen Huang, fondator, președinte și CEO NVIDIA, Dr. Lisa Su, președinte și CEO AMD și Stefano Domenicali, președinte și CEO Formula 1®. De asemenea, Satya Nadella, președinte și CEO Microsoft, Cristiano Amon, președinte și CEO Qualcomm, și Pat Gelsinger, CEO Intel, s-au alăturat Tech World prin intermediul unei conexiuni video.

Așa cum a anunțat în ultimul trimestru, Lenovo s-a angajat să investească suplimentar 1 miliard de dolari în inovații în domeniul AI, care vor contribui la îndeplinirea viziunii „AI pentru toți” și va genera o creștere sustenabilă pentru companie.

Grupul de soluții și servicii (SSG): Venituri și profit operațional record, acumularea de soluții și servicii AI

Performanța T2 FY23/24:

  • SSG a înregistrat venituri și profituri record în al doilea trimestru, obținând venituri de 1,9 miliarde USD și o marjă operațională de 20%.
  • Serviciile de suport tehnic și segmentul software au fost principalul motor de profit pentru grupul SSG.
  • Segmentul de managed services și serviciile în zona de proiecte și soluții și-au continuat extinderea în al doilea trimestru, reprezentând cumulat 56% din veniturile SSG, în creștere cu trei puncte față de anul trecut.

Oportunități și creștere sustenabilă:

  • SSG își menține avântul în ceea ce privește produsele hero, inclusiv pe segmentele Digital Workplaces Solutions (DWS), Hybrid Cloud și soluții și servicii în domeniul sustenabilității.
  • Ofertele hero ale segmentului SSG au fost gândite pentru a susține industrii verticale specifice cu soluții și servicii inteligente, câștigând contracte cu clienți inovatori pe mai multe piețe.
  • De asemenea, noul serviciu pentru AI hibrid Professional Services Practice  de la Lenovo permite companiilor să utilizeze AI și infrastructurile hibride, pentru a-și transforma afacerile.

Grupul de soluții de infrastructură (ISG): Limitarea turbulențelor din piață, construirea unei infrastructuri hibride AI

Performanța T2 FY23/24:

  • Veniturile ISG au scăzut de la an la an la 2 miliarde de dolari, ca urmare a impactului generat de turbulențele macro-economice din industrie, al încetinirii economice și al migrării platformelor.
  • ISG a înregistrat performanțe solide în domeniul stocării, software-ului și serviciilor și a stimulat creșterea pe segmentele High Performance Computing (HPC) și Edge.
  • Segmentul de stocare a obținut venituri record, poziționând Lenovo ca al treilea furnizor de stocare din lume.

Oportunități și creștere sustenabilă:

  • Inteligența artificială hibridă își va continua dezvoltarea, ceea ce va determina creșterea și diversificarea pieței globale de infrastructură ICT, pe care Lenovo o poate aborda cu succes datorită portofoliul bogat de produse și soluții de infrastructură.
  • ISG va continua să își consolideze portofoliul și gradul de competitivitate, precum și excelența operațională și este încrezător că își va relua creșterea și profitabilitatea cât mai curând posibil.

Intelligent Devices Group (IDG): Consolidarea poziției de lider de piață, valorificarea oportunităților oferite de dispozitivele AI

Performanța T2 FY23/24:

  • IDG se menține pe locul 1 la nivel mondial în al doilea trimestru, atât pentru livrările de PC-uri, cât și pentru activări, în ciuda provocărilor de pe piață.
  • Veniturile au scăzut de la an la an, ajungând la 11,5 miliarde USD, dar profitabilitatea a fost menținută cu o marjă operațională de 7,4%.
  • Segmentul de smartphone-uri a înregistrat o creștere de două cifre a livrărilor premium to market de la un an la altul, deși, în general, piața a fost stabilă. Segmentul și-a îmbunătățit gradul de competitivitate a produselor și și-a optimizat portofoliul cu un mix mai mare de produse premium, cu un mix record de produse premium determinat de vânzările de razr.

Oportunități și creștere sustenabilă:

  • În ceea ce privește perspectivele de viitor, IDG va valorifica beneficiile inteligenței artificiale generative pentru a accelera lansarea unor dispozitive AI de generație următoare, inclusiv lansarea unui PC cu inteligență artificială, anul viitor.
  • Lenovo va continua să investească în inovații tehnologice pentru a susține creșterea și competitivitatea pe termen lung.

Repere ESG

Lenovo a primit recunoaștere pentru mai multe realizări ESG în ultimul trimestru, printre care:

  • Includerea în Hang Seng Corporate Sustainability Index, unde a obținut cel mai bun scor din industria IT pentru realizările sociale și de mediu.
  • Grupul a primit, de asemenea, statutul de “Campion”în matricea Canalys Global Sustainability Ecosystems Leadership.
  • Grupul a fost numit EPEAT Climate Champion, cu peste 400 de produse înregistrate ca parte a primei liste de produse desemnate EPEAT Climate+. EPEAT este cea mai importantă etichetă ecologică globală pentru produsele electronice și de tehnologie.

În septembrie, Lenovo s-a alăturat inițiativei “Forward Faster” din cadrul Pactului Global al ONU, cu scopul de a accelera acțiunile sectorului privat în ceea ce privește cele 17 obiective de dezvoltare durabilă ale ONU, în vederea îndeplinirii agendei 2030.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *